Peaceful Battle

•17 Iunie, 2008 • 4 comentarii

– Ne scuzaţi… Putem juca şi noi şah aici?

– Da… Dacă mă lăsaţi să vă fac poze.

– Vă lăsăm, vă lăsăm.

Şi datorită bunăvoinţei lor am avut ocazia să fac nişte poze pe care voiam să le fac de mult timp. Mă aşezasem pe banca aia gândindu-mă că o să prind doar nişte cadre de la depărtare, cu mult mult zoom şi fără niciun pic de apropiere. Dar am avut noroc. Îmi pare bine că am mers la expoziţia de poze şi că la întoarcere m-am oprit în parc.

Erau doi domni. Unul mai tânăr, celălalt mai bătrân. Amândoi erau amuzanţi şi veseli. Eu am stat pe bancă lângă cel mai tânăr (nu, nu de-aia), şi am petrecut douăzeci de minute în compania unor străini care asta cred că făceau în timpul liber – jucau şah. Se mişcau foarte repede, mutările erau întotdeauna gândite în avans. Nici nu mi-am dat seama când au început.

Pionii aşteptau doar să fie mutaţi.

Nebunul a trecut prin momente intense…

Pionii au fost manipulaţi de domnul mai în vârstă. El îi voia despărţiţi şi răzbunători…

Dar ei se voiau împreună.

Idei, strategii, deschideri, închideri, avansări, chestii de şah ale căror nume nu le ştiu pentru că nu joc şah… Gânduri.

Cei mai buni au rămas în final pe masă.

Anunțuri

Azi în Timişoara, mâine-n Alba Iulia

•26 Mai, 2008 • 13 comentarii

După o îndelungă luptă în capul meu cu gânduri de tip „dacă iau aluviunile şi trenul în care sunt eu?” sau „poate o să fie potop pe drum şi face autocarul accident”, m-am hotărât să mă mobilizez totuşi până la Timişoara. Autocarul de dimineaţă a fost anulat, trenul a fost întârziat, dar, alături de Emi, am aşteptat în linişte (sau nu) în gară.

Am asistat la o discuţie între un băiat şi o femeie care vorbeau „peste noi” (noi fiind între ei) despre un examen distractiv la mecanică, încoronată de replica „nu vrei să mergem undeva?” venind din partea băiatului de 20-22 de ani pentru femeia de 37-40 de ani.

Afară ne-am întâlnit cu Cuţu nr. 1.

„Trenul accelerat numărul nu ştiu ce va ajunge în staţie la linia 3 […]” Emi, îi al nostru!

Pe peronul de lângă linia 3 ne-am întâlnit cu Cuţu nr. 2, care era un negricios mic şi murdar, care părea cam sinucigaş după cum se plimba pe şine. De-aia l-am ţinut cu Emi până a ajuns trenul nostru în gară. De acolo, treaba lui!

Începea o călătorie ce părea nesfârşită din momentul în care a început. Şase ore infinite într-un tren personal ce nu opreşte în halta pe panoul căreia scrie „VN”. Mi-am scos creioanele şi am început să colorăm.

În Evenimentul Zilei © (ziar ce va mai fi prezent un piiiic mai încolo) am găsit de asemenea o poză ce merita să fie colorată. Precizez că Emi dormea. Când Emi doarme şi eu sunt singură în compartiment şi trenul merge mai încet decât fuge Flavius, Dumnezeu ştie ce se poate întâmpla.

Am ajuns la momentul când Evenimentul Zilei a suferit o schimbare considerabilă. Un fel de întindere plastică de la fizică din clasa a şaptea, din câte ţin minte.

Forţa forţa… Torţa!

(Emi s-a trezit doar ca să facă poză cu torţa.)

Ce

drum cu trenul

este acela

fărăăăă

AUTOBRONZANT?

Păi… Da.

Pe geamul din compartiment flendura o perdea din compartimentul de alături, şi în compartimentul de alături se mişca cineva şi pe sprijinitoarea mea de mână… Oh. Asta era la întoarcere. Cu cei care ne flendurau perdeaua la întoarcere am vorbit pe coridor despre două canadience care „credeau că românii sunt animale” şi nu ştiau că suntem atât de evoluaţi cât să avem telefoane celulare.

Daaar pe geam îi flendura şi părul lui Emi.

Asta când nu fuma.

Şi când nu fuma se mai uita în lentila mea (observaţi inelul „din lemn de cocos” hăăăhă ştiţi bancul cu Cocos?)

Până la urmă am ajuns şi în Timişoara. Da. Toate pozele au fost de pe drum. Cred că-s mai multe de pe drum decât din Timişoara. În gară ne-a aşteptat Adi (mersiiii Adi) (de fapt l-am aşteptat noi pe el).

Am văzut o biserică sau catedrală (ruşine să-mi fie) gotică superbă.

Pentru cei ce se pregătesc să-mi dea în cap cu becurile alea care levitează, să ştie că un stâlp tronează fix în faţa bisericii, pentru cei ce fac poze. Stâlpii de pe mijloc dau bine întotdeauna!

În Piaţa Operei am văzut ceeeeeaaaaaa maaaaiiii diviiiiiiinăăăăă fântâââânăăăăă arteeezianăăăăăăă din luuuuuumeeeeeee! Era auriiiie! Bine, mi-a zis un tip să nu-mi dau întâlniri acolo pentru că e locul de luat ţepe. Ahem!

A urmat o seară … agreabilă în fostul I.N.C.A., care era un local punk unde se dădeau şi concerte. Acum se numeşte Stalingrad nu ştiu cât CCCP. E roşu şi frumos. Şi au bere Redd’s©. Au chiar două beri Redd’s, plus una găsită de nicăieri (:D). Deci în total trei beri Redd’s. Puteau fi şi patru, dar voiam să mă mai primească dragul meu frate în camera lui de cămin. Pot să zic că de mult timp nu m-am mai simţit aşa de bine într-o singură seară.

A doua zi… în Alba Iulia. Seara am plecat înapoi în gară, cu Adi (mersiiiii Adiiiii!), şi ne-am urcat în acelaşi tren infecţios. Iaşi – Timişoara; Timişoara – Iaşi. Am vrut să mergem să căutăm desenul pe care l-am făcut cu creioanele după o perdea, dar nu mai prea aveam timp. Sper să-l vadă totuşi cineva, nu să rămână rebutul desenelor.

Ceva bun face trenul ăla. Să fie lumina? Să fie Emi în lumina.

Tzerus Timişoara!

Little Victories

•21 Martie, 2008 • 10 comentarii

They are created…

photo27_28aasd.jpg

They become fire…

photo26_27aasd.jpg

They feel the gentle touch…

photo31_32aasd.jpg

photo32_33aasd.jpg

They burst.

photo33_34aasd.jpg

Memories

•11 Noiembrie, 2007 • 6 comentarii

This woman was in a train station, kissing and watching some photos, on Friday and on Saturday.

dscf2138a.jpg

About seasons and colors

•23 Septembrie, 2007 • 9 comentarii

Green trees and cold. Not this way.

Golden trees, wind and cold. This way.

Male, monochrome syndrome

•24 August, 2007 • 3 comentarii

My monochromatic collection of males. They have different ages, different looks, but they have one thing in common. They are scouts. So I introduce you some of the people who took part in our summercamp, camp which will be remembered for a long time.

Paul.

paul.jpg

Next one, he’s Freddy. It’s funny talking to him, because he doesn’t know very good English, and you get many ‘wha..?’ looks while you try to explain him different things.

rodeeu539.jpg

It’s Victor’s turn. I appreciate that he let me take a big-nosed photo of him, even if he doesn’t know that I’m putting it on the Internet.

rodeeu626.jpg

Aaaand Peter. Peter was our hike leader in the camp. I am really grateful because he didn’t freak out because my slow walking.

rodeeu298.jpg

Air. Simple.

•22 August, 2007 • 7 comentarii

Going up, so up, and every time you raise your head, you see the nature as you have never seen it before.

laclaclac.jpg