Am auzit că visele durează puţin, secunde, poate chiar mai puţin, însă de ajuns. De ajuns cât să îţi aduci aminte când te trezeşti că ai simţit o agitaţie neobişnuită în somn,  cât să te facă fericit pentru toată ziua… sau trist.  Mi se pare interesant cum nimic nu e clar într-un vis, şi în acelaşi timp – totul. Oamenii nu sunt cine par a fi, sau au o formă cu totul nouă pentru tot ceea ce ştiu, dar un sentiment de siguranţă îmi dictează cine e acea persoană.

Cadrele se schimbă repede, starea generală devine o înşiruire de stări scurte şi concentrate, întâmplările par fără sens, şi totuşi sunt atât de logice în acel moment. Cât de logic poate fi un dispozitiv cu hidrogen lichid pentru deschiderea sticlelor de suc? Perfect normal, dau de ele la tot pasul. Cât de firesc e să ajuţi pe cineva care imploră să fie ascultat? Deloc, ceea ce apasă şi mai mult pe cel care ar fi în situaţia asta.

Spaţiul dintr-un vis e infinit.

Stau într-o casă de pe strada mea, clipesc; ajung lângă o persoană de la sute de kilometri depărtare, clipesc; nuştiuceeaici, clipesc… În ultimul timp am avut parte doar de vise ce mă agitau, mă apăsau, îmi stricau toată ziua, îmi puneau noduri în gât când îmi aminteam de ele, şi chiar dacă visele astea au capacitatea cea mai mare de a mă calma în momentul în care-mi dau seama că „a fost doar un vis”, pieptul în care mi-am înăbuşit durerea tot se resimte în minutele din pat în care-mi aduc aminte cum mi-am petrecut noaptea, sau secundele din noapte.

Totuşi, unele secvenţe din ele sunt fantastice, aş vrea să se transpună în realitate măcar părţi din ele, sau locurile în care am fost, imagini pe care le-am imortalizat în secundele din noapte, plimbarea prin pădurea cu crenguţe în prim plan şi muşchi luminat printre copaci în fundal, aventura de a depinde de un obiect – nu ştiu care a fost acela, dar totul a fost fantastic -, sau lozul în plic câştigător pe care voiam să-l văd în mâna mea când deschideam ochii pe la şapte ani (cred că e cel mai vechi vis pe care-l ţin minte cu tot cu degetele presând ceva gol când m-am trezit).

Uneori mi se pare nedrept că ţin minte complet cele mai stupide vise, cu preoţi care conduceau o crescătorie de pepeni sau cu examenul de bac dat într-o grădină de vară cu mese de fier forjat, când ţin minte şi frânturi în care conduceam zborul unui grup de supereroi – şi ţin minte exact metoda prin care mă ridicam de la pământ.

Încă aştept visul care o să îmi deschidă ochii cu un zâmbet şi nu cu un infinit sentiment de eliberare.

Yours truly,

.