- Ne scuzaţi… Putem juca şi noi şah aici?

- Da… Dacă mă lăsaţi să vă fac poze.

- Vă lăsăm, vă lăsăm.

Şi datorită bunăvoinţei lor am avut ocazia să fac nişte poze pe care voiam să le fac de mult timp. Mă aşezasem pe banca aia gândindu-mă că o să prind doar nişte cadre de la depărtare, cu mult mult zoom şi fără niciun pic de apropiere. Dar am avut noroc. Îmi pare bine că am mers la expoziţia de poze şi că la întoarcere m-am oprit în parc.

Erau doi domni. Unul mai tânăr, celălalt mai bătrân. Amândoi erau amuzanţi şi veseli. Eu am stat pe bancă lângă cel mai tânăr (nu, nu de-aia), şi am petrecut douăzeci de minute în compania unor străini care asta cred că făceau în timpul liber – jucau şah. Se mişcau foarte repede, mutările erau întotdeauna gândite în avans. Nici nu mi-am dat seama când au început.

Pionii aşteptau doar să fie mutaţi.

Nebunul a trecut prin momente intense…

Pionii au fost manipulaţi de domnul mai în vârstă. El îi voia despărţiţi şi răzbunători…

Dar ei se voiau împreună.

Idei, strategii, deschideri, închideri, avansări, chestii de şah ale căror nume nu le ştiu pentru că nu joc şah… Gânduri.

Cei mai buni au rămas în final pe masă.